
Ce este peeling-ul
Peeling-ul este un termen de origine engleză care semnifică “descuamare“ sau “curățare”, iar metoda dermato-cosmetică ce poartă acest nume este folosită pentru îndepărtarea celulelor moarte de la suprafață pielii și reînnoirea celulară. Peeling-ul chimic este considerat un act stimulator, regenerativ care menține tinerețea și luminozitatea tenului. El stimulează activitatea celulară, induce sinteza de colagen și elastină, având astfel un efect benefic asupra elasticității și tonicității pielii. De asemenea, acționează și asupra pigmentului din piele (melanină), ameliorând petele pigmentare induse de soare, apărute după leziuni de acnee sau după afecțiuni inflamatorii.
Eficacitatea tratamentului cu peeling chimic depinde de diferiți factori – tipul substanței chimice, caracteristicile pielii (fototip, grosime, moștenire etnică, hipersensibilitate), formularea fiecărei substanțe (concentrație, pH, etc.), timpul de contact, etc.
În cadrul clinicii noastre se folosesc peelinguri chimice ce acționează superficial, fară a fi necesară perioada de recuperare, însă cu rezultate excepționale de la prima ședință: BioRePeel, Ferulac System.
*Disclaimer: Rezultatele pot varia de la o persoană la alta.
În funcție de profunzimea de acțiune a substanței, peeling-ul chimic poate fi:

superficial
distrugerea totală a stratului cornos și distrugerea parțială a epidermului

mediu
distrugere totală a epidermului și o distrugere parțială a stratului papilar al dermului

profund
distrugere totală a epidermului și a dermului până la stratul reticular
Ce aşteptări realiste putem avea de la un peeling chimic?
un ten mai luminos, o piele cu aspect sănătos, mai bine hidratată
diminuarea aspectului de piele seboreică (ten gras)
reducerea ridurilor superficiale, o piele mai fină și netedă
depigmentarea (decolorarea) petelor pigmentare
întreținerea și ameliorarea tenului la fumători